Joi, 03 septembrie, ora 13,00, a avut loc, la sediul Muzeului Județean Olt, vernisajul expoziției „Universul din odaie”.
Prin această expoziție am încercat să transformăm spațiul expozițional într-unul viu,
interactiv, aducând pe simeze diferite categoriii de textile de interior aflate într-un melanj organic de materiale și decoruri.
Locul central al expoziției îl ocupă ștergarele, aceste obiecte de patrimoniu care alcătuiesc una din cele mai vaste, bogate și unitare categorii a textilelor populare românești.
Foarte răspândite în întreaga țară, ele se întâlneau în orice casă la diverse întrebuințări gospodărești sau ca elemente importante ale decorului interior. Le întâlnim și în cadrul celor mai variate manifestări ale vieții sociale, îndeosebi cele cu caracater ceremonial, dintre care mai importante sunt riturile de trecere.
Unitare în privința formei și structurii, ștergarele se remarcă printr-o mare diversitate și bogăție de ornamente cu valoare artistică și decorativă.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 03. Septembrie 2026 – 30 martie 2027, de marți până duminică inclusive, în intervalul orar 9,00 – 17,00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *