Vechea şi frumoasa sărbătoare a Rusaliilor reprezintă un moment important în marele ciclu al obiceiurilor de peste an. După mai multe afirmaţii numele Rusaliilor păstrează amintirea uneia dintre cele mai grandioase sărbători ale naturii. Pe paliurile Traciei şi ale Phrygiei, patria rozelor şi a vinului, unde contrastele între anotimpuri erau atât de izbitoare, reîntoarcerea verii a fost celebrată cu un fast deosebit de populaţia tracă. Mulţimea cuprinsă de o adevărată nebunie a dansului, cu capetele împodobite cu flori, inunda grădinile şi dumbrăvile înflorite şi în sunetele muzicii şi cântecelor, se învârteau hore şi alte dansuri bahice, care se transformau în adevărate orgii. Timpul cel mai potrivit pentru această serbare au fost zilele înfloririi rozelor în mai sau iunie, când vegetaţia exuberantă atingea culmea dezvoltării sale, în zilele calde ale verii, când această pompă de flori va fi schimbată în curând în belşugul dătător de fructe. De la acest cult al rozelor a primit această serbare denumirea de Rosalia.

Cea mai importantă manifestare periodică a himnozilor (cântăreţi şi dansatori de ode sacre la romani) era Rosalia sau cum i se mai spunea, Rosaria, care avea loc în zilele de 24-26 mai, numită şi sărbătoarea trandafirilor. Atunci, la fel ca şi cu alte ocazii, himnozii (cântăreţi) intonau imnuri sau alte cântări specifice zilei, dar şi cântece şi dansuri de preamărire în cinstea celui care îi plătea. Cele mai vechi documente pomenesc pentru prima oară de serbarea Rosaliei în regiunea Lucaniei, pe timpul împăratului roman Domiţian, iar ceva mai târziu, în Asia Mică, la Pergamon, în timpul lui Hadrianus. Rosalia histriană, menţionată prima dată în anul 138 p. Hr. este ulterioară cu mult celei de pe meleagurile macedoniene. Din încheierea „Sfatului bătrânilor” din Histria, reiese că era o sărbătoare de frunte a oraşului, iar mulţimea pietrelor funerare şi alte mărturii arheologice întăresc că ea era foarte iubită de populaţiile vechii Dacii.

Sărbătoarea Rosaliei, ce coboară din lumea antică, a devenit pe plaiul nostru românesc sărbătoarea Rusaliilor. Această sărbătoare în care partea cea mai importantă o constituie dansul şi muzica poate fi urmărită documentar până în veacul al XI-lea.

Prin asimilarea sărbătorii în creştinism, practicile orgiace au fost abandonate, iar simbolica ceremonială s-a transformat în sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Urmele acestui cult de origine tracică au fost păstrate chiar şi de către biserica catolică, sub denumirea de pascha rosata, domenica de rosae, etc.

După calendarul creştin Rusaliile se serbează în a 50-a zi de la Paşti. Perioada Rusaliilor, care durează aproximativ o săptămână, este o perioadă a timpului ritual, în care morţii şi spiritele malefice devin periculoase şi active. Era timpul în care se făcea curăţenie în gospodării şi în case după o iarnă lungă, se schimba vremea, se înceta lucrul la câmp, apăreau primele fructe şi legume de primăvară. În sfârşit, intrau temporar în funcţiune o serie de tabuuri: nimeni nu lucra la câmp sau cu animalele, nimeni nu spăla. Cel ce încălca aceste interdicţii se putea îmbolnăvi, era „luat în Căluş”. Preventiv, pentru îmbunarea morţilor, se făceau pomeni cu vase de lut, în care se punea mâncare gătită, pâine, fructe, castraveţi, vin, rachiu, flori şi lumânări aprinse, se stropeau şi se aranjau mormintele, se boceau morţii. Din „trufandalele” care se împărţeau, membrii familiei nu aveau voie să mămânce înainte de a se da de pomană.

 Pe întreg teritoriul judeţului Olt se obişnuieşte ca în această zi bisericile să se împodobească cu crengi verzi de tei, nuc, pelin şi buchete multicolore de flori, pentru a fi slujite. După slujbă plantele care astfel au căpătat puteri tămăduitoare, erau duse acasă, pentru a fi puse la grajdul animalelor, la cuibul păsărilor, pe la magazii, pentru a le păzi de duhurile rele. O parte din plante se păstrau pentru a fi folosite în timpul anului în caz de boală, sub formă de pulbere pentru ceai sau pentru afumat. Cu această ocazie, în unele sate şi comune ale judeţului - Milcov, Prooroci, Ipoteşti şi în satele din Câmpia Boianului - la mormintele împodobite cu flori şi frunze de nuc şi de tei preotul oficiază o mică slujbă după care li se dă de pomană celor morţi. În Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare, la morminte se împart fructe (fragi, cireşe, vişine), colarez (făcut din lapte, făină şi zahăr), colaci, dulciuri. Acest cult al morţilor ne dovedeşte că cei vii nu uitau la celebrarea Rusaliilor pe cei morţi, ale căror suflete, după credinţa celor mai multe popoare antice şi moderne, reânviau cu renaşterea naturii şi ele. Morţii ieşiţi din morminte la Joimari trebuiau să se întoarcă în această zi de unde au venit.

În satele din Câmpia Boianului se obişnuia ca străchini cu colarez să fie aşezate pe masă, în curte, şi erau chemaţi să manânce vecinii sau cei ce treceau pe stradă.   Într-o găleată se fierbea apă în care se puneau frunze de nuc şi pelin şi cu acestă apă erau spălaţi pe picioare toţi copiii invitaţi să mănânce. Aceştia erau aşezaţi cu picioarele pe o bucată de lână nespălată, cu credinţa că cine stă cu tălpile pe usuc, nu va avea călcâiele crăpate. După ce mâncau cu toţii colarez, la plecare, unul dintre ei primea un „codru” de săpun şi lâna pe care a stat cu picioarele. Cei mai înstăriţi aveau obiceiul să dea de pomană şi o „mieluţă”, pentru a avea noroc de oi. Tot atunci, se făcea şi prima pomană din laptele oilor. Pentru morţii tineri se dădeau de pomană şi trandafiri.

Din vechile ritualuri păgâne, s-au menţinut doar cele cu valoare apotropaică, privind îndepărtarea duhurilor rele ale Rusaliilor de casă şi de familie.

Despre Rusalii românii credeau că sunt spirite feminine ale morţilor care apar noaptea înainte de cântatul cocoşilor, în perioada cuprinsă între Paşti şi Rusalii. După ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştele cu cei vii Rusaliile refuză să se mai întoarcă la lăcaşele lor subpământene. Acestor spirite femeieşti pentru a fi îmbunate li se dau nume eufemistice (Frumoasele, Ielele, Dânsele,etc.), şi li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară (sâmbăta Rusaliilor) sau la Duminica Rusaliilor (Duminica Mare). Se crede că sunt bătrâne şi urâte, duhuri rele care umblă în cete fără soţ. Locuiesc prin păduri, pe lângă fântâni, pe lângă case. D. Cantemir le înfăţişează ca pe nişte „neveste de văzduh” care, îndrăgindu-se de feciori, îi „damblagesc”.

Însoţite de lăutari, joacă pe verdeaţă şi se prind în horă neîncheiată, întind mese pe iarbă, beau, petrec şi chiuiesc. Rotocoalele de iarbă mai închisă, ce se găsesc pe câmpuri, se credea sunt urma dansului lor. Locul pe care au jucat este primejdios. Cine le-a văzut jucând şi trădează acest lucru, amuţeşte. Pedepsesc oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, prin ologire, surzire sau orbire. Ele iau puterea oamenilor care dorm pe lângă izvoare, păduri sau prin locuri umede şi reci.

În săptămâna Rusaliilor, de frica lor, nu lucrează nimeni. Deosebit de puternice sunt în zilele care le sunt dedicate în Calendarul popular: săptămâna Rusaliilor, Tudorusaliile sau Stratul de Rusalii. Sunt înarmate cu tot felul de unelte tăioase, spre a pedepsi pe cei care lucrează în aceste zile.

Mărturii mai vechi ale unor cărturari de ţară indică nume de oameni, „luaţi de rusalii” şi care n-au scăpat prin jocurile cu caracter de vindecare ale căluşarilor, prin intrarea suferindului în hora căluşului sau sărirea bolnavului întins pe pământ de căluşari, prin descântece de Rusalii sau cetanii la mănăstiri.

Pentru a se feri de aceste spirite rele, în săptămâna Rusaliilor oamenii purtau asupra lor ustroi sau pelin. Contra Rusaliilor sau Ielelor, sătenii se mai apărau purtând şi alte plante: Leuştean, Odolean, Avrămeasă, cu credinţa că mirosul puternic le îndepărtează. Interdicţiile practicate de a nu se lucra în săptămâna Rusaliilor şi de a nu dormi peste zi urmăresc acelaşi lucru.

Tot în legătură cu Rusaliile se credea că ele cunosc plante vindecătoare iar aceste ierburi lecuitoare le-au răpit împărăţia din lume. Se mai spune că muşeţelul cules în săptămâna Rusaliilor are puteri curative maxime.

 În legătură cu aceste credinţe despre Rusalii s-au dezvoltat o seamă de obiceiuri, pe de o parte în strânsă legătură cu cultul acestor fiinţe, iar pe de altă parte cu serbările de primăvară şi de vară. Dublul caracter al acestor obiceiuri ne face să presupunem un strâns raport între serbările de primăvară şi cultul acestor fiinţe. În seria acestor obiceiuri intră în primul rând jocul căluşarilor noştri.

 În cadrul datinilor şi credinţelor cuprinse în Calendarul Popular Rusaliile şi Drăgaica sunt sărbători ale solstiţiului de vară, marcând momentul pârguirii recoltelor şi încheierea perioadei de dezvoltare a vegetaţiei.

Claudia Balaş

Șef Secţia Etnografie

Muzeul Judeţean Olt