Cunoaşterea lui permite înţelegerea caracterelor proprii ale poporului şi contribuie senial a definirea specificului etnic. Variind de la o regiune la alta, înduncţie de caracterul etnic, de voluţia istorică a poporului, în funcţie de tradiţii, e condiţii social – economice , geografice, climatice, perfecţionându-şi structura şi dezvoltând de la o epocă la alta tot mai mult latura artistică, componentele portului popular din judeţul Olt se situează printre manifestările majore ale creaţiei artistice populare româneşti.

La fel ca şi alte fenomene şi procese al culturii materiale şi spirituale – arhitectura, ţesăturile, ceramica, folclorul epic şi muzical, obiceiurile – reflectând modul tradiţional de viaţă al poporului, portul popular vădeşte prin puternica sa unitate structurală bazată pe continuitatea şi dezvoltarea creatoare a tradiţiilor sale valoroase, însăşi continuitatea lui. Totodată, unitatea concepţiei estetice nu exclude inepuizabila varietate decorativă a portului popular din judeţul Olt, exprimată în bogăţia de forme, în fantezia ornamentală, în incomparabilul joc al compoziţiilor coloristice.

Portul popular din judeţul Olt, parte integrantă a culturii populare româneşti, constituie un document viu al trecutului, care, dăinuind peste veacuri, a transmis generaţiilor mesajul unei creaţii artistice autentice, cu un conţinut propriu, specific, cu o puternică amprentă de originalitate, manifestată în formă, cromatică, ornamentică.

Costumul tradiţional, depăşit treptat de formele portului adaptat noilor condiţii de viaţă, capătă în realitatea etnografică de azi a judeţului nostru un alt sens, păstrându-se ca un ansamblu rezervat zilelor de sărbătoare, nelipsit din manifestările de afirmare a creaţiei populare româneşti, atât în ţară cât şi în străinătate.

Cu toate formele specifice etnice ale creaţiei populare, se conturează, odată cu închierea procesului de formare a poporului român (secolele IX –X), portul popular este indisolubil legat de cutura populaţiei băştinaşe, gto – dace şi iliro –tracic, pe car o dezvoltă. Atestări documetare – arheologice, orale, grafice, plastice, etnografice – privind diverse stadii de dezvlotare a portului popular, cnfirmă că portul popular din judeţul Olt are o veche tradiţie şi o necontestată continuitate în evoluţia sa, care se afirmă în caracterele sale eseţiale, în unitatea morfologică, în concepţia artistică, în puritatea stilistică. Costumul popular specific judeţului nostru reprezintă unul dintre cele mai importante genuri ale artei populare, prin originalitate şi autenticitate, prin eleganţa liniei, armonia proporţiilor ce caracterizează anamblul de piese contituente. Cu asemenea calităţi, costumul nostru oferă creatorului de modă reale posibilităţi de fructificare a propriei sale fantezii şi inventivităţi.

Portul popular din judeţul Olt reprezintă suma mai multor meşteşuguri – ţesut, vopsit, cusut, cojocărit, sumănărit – care se întâlnec cu alternanţe şi combinaţii configurând pe de o parte specificul artei populare româneşti iar pe de altă parte caracteristicilecelor trei zone etnografice ale judeţului - zona Olt, Câmpia Boianului şi Romanaţi. El are o identitate etnică şi o finalitate care sunt exprimate prin funcţia practică, decorativă, sau ceremonială, ca ilstrare a acestei identităţi în spaţiu şi timp. Valoarea estetică costumului popular apare evident de la prima vedere dar, acordând unui costum sau altuia atributul de „frumos” nu spunem nimic nou. De aceea, pentru a stabili în ce anume constă vaoare lui estetică se cere o analiză a componentelor acestei „frumuseţi” – linie, ornament, cuoare – interacţiunea lor ansamblu.

Unitatea portului popular din judeţul Olt se manifestă în domeniul unor elemente fundamentale: materi primă, croi, dipunerea ornamentelor, cromatică. În domniul materiei prime, caracteristica portului popular din judeţul Olt ca şi a celui românesc în general o constituie folosirea ţesăturilor albe din lână, in , cânepă sa bumbac. Culoarea albă indică o tradiţie păstrată de la strămoşii poporului român, dacii.

Materiile prime folosite la confecţionarea pieselor de port au fost în cea mai mare parte cele produse în gospodărie – in, cânepă, lână -, cultivarea plantelor, creşterea animalelor în scopul producerii fibrelor necesare confecţionării pieselor de îmbrăcăminte fiind în strânsă corelaţie cu dezvoltarea meteşugurilor casnice şi a celor specialiazate.

Acestor materiale de bază li s-au adăugat treptat bumbacul, borangicul, firul de aur şi de argint, beteala, mărgelele şi fluturi, ca dovadă a ponderii mereu crescânde a preocupărilor pentru aspectul estetic al costumului.

Cânepa, originară din Asia a pătruns în Europa odată cu primele comunităţi neolitice venite din această parte a lumii. Ea a fost folosită ca şi inul şi de geto – daci, aşa cum o atestă scrierile unor autori antici. Pe teritoriul judeţului Olt cânepa s-a cultivat frecvent din cel mai vechi timpuri şi până în primele decenii ale seculului al XX – lea, fiind folosită la ţesutul deferitelor categorii de pânză, sub formă de fire toarse răsucit şi subţire ca urzeală sau de fire mai puţin răsucite ca beteală. Cânepa se cultiva pe o mică porţiun de teren în apropierea fiecări gospodării. După recoltat, uscat, topit, meliţat şi dărăcit, rezultă fibre de calităţi diferite. Din cânepa culeasă vara se obţin firele mai fine întrebuinţate la ţesutul pânzei pentru cămăşile femeieşti şi bărbăteşti. Din cânepa de toamnă se torc firele mai groase folosite ca urzeală la zăvelci, vâlnice, brâie sau alte ţesături e acest fel. Resturile rămase la ambele categorii de cânepă, din care se torc fire de calitate infrioară nu se utilizează la confecţionarea pieselor de port ci la alte ţesături mai groase: pânza de saci, feţe de saltea, etc..

Inul s-a cultivat frecvent în satele judeţului Olt până la începutul secolului al XX – lea, fiind considerat un material absolut necesar confecţionării unor piese îmbrăcăminte. Procedeele de prelucrare a inului sunt asemănătoare celor folosite pentru cânepă, mici diferenţe existând doar în ceea ce priveşte uneltle întrebuinţate sau durata uscatului şi topitului, având în vedere rezistenţa mai scăzută a fibrlor respective. Din pânza de in se confecţionau iile de sărbătoare şi cârpele de cap; inul a fost întrebuinţat şi ca urzeală la unele zăvelci.

Bumbacul, material introdus în mediul rural pe scară largă în toată ţara începând din secolul al XIX – la şi folosit pentru confecţionarea pieselor de port.

Lâna este un material cu multiple întrebuinţări în gospodăria ţărănească din judeţ. A fost un material la îndemâna oricărui gospodar, având în vedere că în virtutea „obiceiului pământului” ţăranii puteau creşte câte animale doreau, dreptul de folosinţă asupra pământurilor nelucrate fiind în secolul al XVIII – lea nelimitat.

Borangicul, un material de lux, adus destul de târziu în Europa, are o vechime de peste două secoe în judeţ. Un document din 1818 menţionează că locuitorii din Olt cultivau duzi pentru creşterea viermilor de mătase, ceea ce însemnă că ţesăturile din borangic erau destul de răspândite la această dată. Iniţial, sericicultura a fost introdusă a curţile boiereşti şi în mănăstiri după care s-a răspândit şi în gospodăriil ţărăneşti. Raritatea şi costul ridicat a borangicului au făcut ca în prima jumătate a secolului al XIX lea să fie întrebuinţat cu ecnomie, numai la cusăturile de pe ii ori să fie combinat cu bumbac pentru realizarea unor ţesături speciale. Singurele piese de port ţesute numai din borangic sunt maramele care au înlocuit cârpel de bumbac up primul război mondial.

În secolul al XVIII lea şi al XIX – lea membrii diferitelor comunităţi rurale se recunoşteau după costum şi podoabe, dup atitudini şi gesturi, indeferent de alte tradiţii cum sunt: graiu local, instituţiile, obiceiurile, ceea ce a contribuit foarte mult la unitate. Astfel, deşi costumul popular din judeţul Olt se încadrează din punct de vedere structural în tipul caracteristic cu catrinţe sau vâlnic, specific Olteniei, la târguri sau nedei oamenii din această parte a ţării se deosebesc de alte zone şi se recunosc între ei după culoarea şi modul de dispunere al ornamentelor, după modul de a purta cârpa, marama sau alte piese, ceea ce arată că în cadrul unităţii se manifestă şi o anumită diversitate.

Pe parcursul timpului au existat interdicţii de natură magică şi religioasă privind portul aceloraşi piese de îmbrăcăminte de către ambele sexe, interdicţii a căror semnificaţie iniţială s-a pierdut dar care s-au transmis în alte forme până în zilele noastre. Această diferenţiere este tranşantă până în primele decenii ale secolului al X X–lea şi nici o femie nu ar fi îndrăznit să se supună oprobiului public purtând de exemplu pantaloni, după cum nici un bărbat nu se supunea ridicolului de a purta veşminte sau podoabe femeieşti.

Printr-o analiză a elementelor de permanenţă – structură morfologică, cromatică, - se pune în evidenţă faptul că în secolele trecute anumite pături sociale din cadrul ţărănimii puteau să-şi ofere un oarecare lux, pentru a marca o stare economică deosebită. Este cazul salbei de mahmudele sau poli de aur, a cojocului de nuntă cu mâneci, al unor şube sau podoabe, etc.. Portul pieselor respective constituie în sine un semn e recunoaştere a unei poziţii sociale câşigate.

Portul popular este înobilat prin ornament şi culoare care, alături de croi îi conferă specific naşional sau zonal. Motivele decorative, modul în care se compune cromatica constituie elemente caracteristice ale creaţiei populare tradiţionale. Dincolo de o mare varietate locală exista însă o unitate evidentă determinată de tehnicile folosite ca şi de tradiţia perpetuată din timpuri foarte îndepărtate. Conturarea prin linii drepte în cazul alesăturilor drepte, oblice sau curbe în cazul cusăturilor, aceste motive ascund uneori străvechi înţelesuri pierdute pe parcursul timpului, dar care devin pentru cei ce încrcă să le descifreze, adevărate documente.

Cercetând atent piesele de port popular din judeţul Olt purătoare ale unor vechi motive: soarele, pomul vieţii, spirala, tentaţia de a descoperi în timp şi spaţiu geneza acestora este extrem de mare. Preluate, îmbogăţite, decantate de-a lungul mileniilor până au ajuns în formele lor actuale, aceste motive fac parte din tezaurul documentar al neamului confundând-se cu actul înspşi.

Imaginile şi simbolurile au supravieţuit pe costumele din judeţul Olt datoriă procesului continuu de transmitere de la substraturile cle mai îndepărtate a substraturile cele mai recente, de îmbogăţire perpetuă determinată de condiţii specifice concrete şi de incidenţa unor schimburi fireşti cu zonele învecinate sau cu cele cu alteorizonturi culturale.

Piesele de port ca păstrătoare ale unor ecouri îndepărtate, ale relaţiei om – natură, credinţe – rituri, ale unor fenomene cu adânci semnificaţii şi puternice corelaţii în trecut, ca părţi constitutive ale vieţii unor comunităţi de mult dispărute au pe lângă valoarea estetică şi una istorică, documentară.

Indiferent cum le privim, ca emblemă, atribut, alegorie, analogie, toate ornamentele ce apar pe portul popular din judeţul Olt au un factor comun: sunt semne, mijloace de comunicare, pe planul cunoaşterii intelectuale. Simbolul este însă mai mult decât un semn, mergând dincolo de semnificaţie.Un ornament în formă de cerc de pe un cojoc de Vădastra sau un romb de pe zăvelcă de Olt poate fi un simplu semn ar, dacă el este pus în relaţie cu soarele, cu ciclurile cosmice, cu mitul permanentei întoarceri, el capătă o valoare simbolică de imagine axiomatică şi devine un document asupra civilizaţiei străvechi a poporului român.

 Un asemenea simbol evocă şi focalizează, adună şi concentrează, prin analogii polivalente o multitudine de sensuri care nu se reduc numai la o singură semnificaţie. Ceea ce uimeşte, în analiza ornamentelor de pe costumul din judeţul Olt este în primul rând constanţa structurilor şi numai în al doilea rând imaginile aparente, motivele decorative fiind variate de la o etapă la alta, de la o zonă la alta şi chiar la un sat la altul. Dar asocierea unui ornament cu o semnificaţie este convenţională ca şi asocierea cuvântului cu imaginea. O anumită reprezentare poate să evoce în cadrul altei arii e cultură sa altei epoci altă semnificaţie.

În acest context, compoziţiile ornamentale de pe costumul din judeţul Olt pot fi considerate dintr-un dublu unghi de vedere ca o succesiune de motive după care putem recunoaşte, identifica specificul zonelor, ca succesiune în care se recunoaşte şi se identifică anumite semne. Este vorba în acelaşi timp de un ansamblu compoziţional cu semnificaţie, evocând imagini Mai mult sau mai puţin precise.

Pe drept cuvânt, costumul popular din judeţul Olt este un tot sincretic, adaptat la izvoarele noastre daco - romane, păstrat în formele arhetipale, apoi în variante locale, dar respectând legile unităţii culturale naţionale, ale armoniei cromatice şi decorative, ale funcţionalităţii şi mesajelor simbolice pe care le include.

Claudia Balaş

Muzeograf – Șef Serviciu Secţia de Etnografie